1. Procedura de notificare a facturilor netransmise prin sistemul RO e-Factura
A fost aprobată procedura care permite beneficiarilor să notifice autoritățile fiscale atunci când facturile obligatorii nu sunt încărcate în termenul legal de către furnizori, în conformitate cu art. 10^9 din O.U.G. nr. 120/2021.
Astfel, în cazul în care emitentul nu își îndeplinește obligația de transmitere a facturii prin sistemul național RO e-Factura, beneficiarii care nu au primit facturile pot transmite electronic formularul (800) „Notificare privind facturile netransmise prin sistemul RO e-Factura” începând cu ziua imediat următoare expirării termenului pentru transmiterea facturilor în sistem de către emitent.
Emitentul notificat primește un mesaj în Spațiul Privat Virtual (SPV) și este obligat să transmită factura în sistemul RO e-Factura cel târziu în ziua următoare primirii notificării. Concomitent cu transmiterea mesajului în Spațiul privat virtual (SPV), emitentul este înscris într-un registru electronic special al ANAF. Contribuabilii înscriși în acest registru fac obiectul unei analize de risc în vederea aplicării măsurilor legale ce se impun, în raport cu riscul fiscal evaluat.
După transmitere, emitentul trebuie să actualizeze indexul de încărcare utilizând funcționalitatea dedicată din platformă.
Prevederile au fost publicate prin Ordinul 2229/2025, Monitorul Oficial nr. 895 din 30 septembrie 2025.
2. Simplificarea procedurii de înregistrare pentru transmiterea declarațiilor fiscale
Noua procedură elimină necesitatea deplasării la sediul organului fiscal pentru aprobarea cererii de înregistrare a semnăturilor electronice.
Prin această actualizare, contribuabilii vor putea transmite electronic Cererea pentru utilizarea unui certificat calificat (formular 150), însoțită, dacă este cazul, de documentul de împuternicire sau de actul care atestă calitatea de reprezentant legal, precum și Cerere pentru revocarea dreptului de utilizare a serviciului Depunere declarații online (formular 151).
Prevederile au fost publicate prin Ordinul 2213/2025, Monitorul Oficial nr. 860 din 19 septembrie 2025.
3. Crește valoarea tichetelor de creșă și a tichetelor culturale
Începând cu octombrie 2025, valoarea tichetelor acordate salariaților cunoaște o nouă actualizare:
Conform legislației în vigoare, atât tichetele de creșă, cât și cele culturale sunt impozitate cu 10%, însă nu intră în baza de calcul a contribuțiilor sociale obligatorii (CAS și CASS).
Prezentele prevederi au fost publicate prin Ordinul 1574 și 1602/2025, Monitoarele Oficiale nr. 899 și 900 din 1 octombrie 2025.
Disclaimer
Informațiile conținute în acest buletin informativ au scopul de a vă oferi o privire de ansamblu asupra noutăților legislative; buletinul informativ nu conține o analiză cuprinzătoare a fiecărui subiect. Pentru informații suplimentare în legătură cu subiectele expuse vă rugăm să ne contactați. Nu este acceptată nici o responsabilitate pentru deciziile sau omiterile în urma folosirii conținutului acestui buletin informativ. Toate informările Crowe pot fi consultate la pagina www.crowe.ro
Crowe România