The Faces of Leadership

Ce te-a determinat să alegi o carieră în management?

Cred că întrebării ăsteia i se potrivește cel mai bine butada aceea care conține un mare sâmbure de adevăr “doamnele își aleg soții, dar ne fac să credem că noi le-am ales”. Cu alte cuvinte, nu mi-am ales eu o carieră în management, ci Crowe mi-a dat-o fiindcă s-a întâmplat în mod natural, fără să o cer, fără negocieri sau lacrimi. Eram cel mai vechi în echipă, îmi asumam de multă vreme anumite sarcini și riscuri, așa că… s-a întâmplat. Nu mi se pare sănătos să-ți dorești neapărat să fii manager, ci un bun profesionist, iar, dintr-o altă perspectivă, o persoană onestă și asumată. În această situație, este firesc să se “întâmple” și managementul la un moment dat. Și cred că asta este calea firească și sănătoasă. Când văd persoane care de-abia acced într-o profesie și întreabă când vor conduce o echipă, mă feresc cât pot de ele.

Care au fost cele mai importante lecții pe care le-ai învățat în rolul de manager și cum te-au ajutat să crești ca lider?

Așa cum citisem la un moment dat pe Facebook, managerul gestionează procese, liderul conduce oameni. Nu știu dacă sunt un lider, n-am condus nici o revoluție - încă 😊. Dacă ești atent, fiecare zi îți oferă o lecție. Dar cred că cele mai importante lecții, cel puțin pentru un manager, sunt cele care mi-au arătat că modestia și implicarea sunt mereu necesare, cea mai mare amenințare pentru o echipă fiind gândul managerului că este mare șef.

Care crezi că este cel mai satisfăcător aspect al rolului tău de manager?

Pot alege două aspecte? Primul și cel dintâi este satisfacția că întreaga echipă a colaborat la atingerea unui rezultat deosebit. Al doilea și la fel de important este momentul în care cineva din echipă conștientizează unde se află în urmă cu un an din punct de vedere profesional și cât a crescut între timp.

Cum gestionezi provocările de leadership și cum reușești să te menții motivat, chiar și în momentele dificile?

Leadership-ul este adesea prezentat romantic, hollywoodian: liderul vizionar care inspiră, mobilizează și găsește întotdeauna răspunsul potrivit. Iar de la atâtea filme și reel-uri moralizatoare ne mai mirăm de ce mulți dintre noi suspină după lideri mesianici care promovează “industria calului” fiindcă mintea lor continuă să rămână prin Evul mediu.

Realitatea este însă mai puțin spectaculoasă și mult mai exigentă. Provocările de leadership apar atunci când interesele intră în conflict, resursele sunt limitate, iar deciziile trebuie luate în condiții de incertitudine. În astfel de momente, primul meu principiu este să nu confund presiunea cu urgența și nici insistențele clienților cu importanța solicitării. Când apar dificultăți, încerc să înțeleg cauza reală a problemei. De multe ori, ceea ce pare o problemă de performanță este, în realitate, o problemă de comunicare, de prioritizare.

În ceea ce privește motivația, nu mă bazez exclusiv pe entuziasm, pentru că entuziasmul este fluctuant. Motivația durabilă vine din sensul pe care îl atribui muncii și din convingerea că fiecare provocare reprezintă o oportunitate de creștere, de a ieși din zona de confort care ne atrofiază creierul. Încerc să privesc dificultățile nu ca pe niște obstacole care trebuie evitate, ci ca pe niște teste care dezvoltă rezistența şi capacitatea de adaptare și claritatea decizională. Și privesc dificultățile dintr-o dublă perspectivă: profesională și umană. Dacă prima ajută organizația, a doua mă privește pe mine, personal, dar cele două se îmbină în mod fericit.

Cum gestionezi echilibrul între obiectivele echipei și cele personale?

Cred că una dintre cele mai frecvente capcane în carieră este falsa alegere dintre succesul personal și succesul echipei. În realitate, pe termen lung, cele două nu sunt în opoziție, ci sunt profund interdependente. Un manager care își urmărește exclusiv propriile obiective poate obține rezultate individuale pe termen scurt, dar riscă să piardă încrederea și implicarea echipei.

În același timp, cine își neglijează complet propriile obiective de dezvoltare ajunge să își limiteze capacitatea de a contribui la succesul colectiv. Atunci când apar tensiuni între prioritățile individuale și cele ale echipei, mă întorc la întrebarea fundamentală: care este impactul pe termen lung al deciziei? Experiența mi-a arătat că obiectivele personale care intră constant în conflict cu obiectivele organizației sunt, de regulă, formulate greșit.

Un profesionist nu este evaluat doar prin ceea ce realizează individual, ci și prin capacitatea de a genera rezultate prin colaborare și de a contribui la succesul unui proiect mai amplu decât propria sa activitate. Și aici ne întoarcem la persoana din spatele unui profesionist: am văzut destui manageri care nu reușeau să-și depășească frustrările și orgoliile, iar asta se observă cel mai bine în rezultatele lor profesionale pe termen lung, nemulțumirile și haosul lăsat în urmă.

Ce îți dorești să transmiți generațiilor viitoare de lideri despre ce înseamnă să fii un manager autentic și de succes?

De sfaturi e cam plină lumea… Așa că nu dau sfaturi, ci îi rog doar să observe ce au făcut alții. Iar când observi mai întâi, în perioada în care doar execuți, vei înțelege nu cum trebuie să fii, ci să eviți a fi așa cum nu trebuie.

Atunci când suntem onești cu noi, vom fi onești și cu ceilalți și vom știi ce e de făcut, chiar dacă e greu. Și, în plus, fiindcă tot vorbeam de importanța de a fi într-un anumit fel ca om pentru a fi un lider bun, să înțeleagă că lumea pașnică în care am trăit noi se va schimba și ei vor trebui să înfrunte provocările nu doar pentru a fi mai buni la job, pentru a fi mai buni ca manageri, ci, pur și simplu și din păcate, pentru a supraviețui. Motivantă încheiere, nu?